De 2 ori 2

- Ce ai patit fetita ?

- Ocrotita ... ca atunci cand nu gaseam asta acasa, mereu refugiul meu era la tine. Printre compotul si gemul de cirese, mirosul si gustul dulce de coca pentru uscatele, praf de zahar tos cu miros de vanilie in toata bucataria, geamul deschis prin care aruncam cate o privire la magazia din curte si la peticele de iarba care au supravietuit in pamantul stors de apa, gaseam mereu si o vorba buna, un sfat intelept, un cuvant de alinare.

You said move on ... Where do I go ? Uneoori ma simt prea mica pentru probleme. Ciudat, pentru ca atunci cand eram mica, eu eram adultul. Acum cand sunt adult, ma comport ca un copil. Sa alerg kilometri si kilometri imaginari, cu disperare sa calatoresc ... sa vad Parisul noaptea, sa inchin un pahar de sampanie la ceas de 12 pe Champs Elisee, sa imi pun o dorinta si sa astept cu infrigurare sa se implineasca. As da orice sa plec oriunde. Sa nu raspund la cele zece mii de apeluri zilnice : "Alo ! Abonatul nu este disponibil. Pe perioada nelimitata." Pansez, peticesc, pansez ...

Imi spun ce mi-ai spune si tu : « O sa treaca si asta ». "Asteapta. Sa nu ramai cu regrete."

Magazia nu mai e. Usa e zidita, semnul scris cu litere de tipar a disparut.
Dar iarba a crescut din nou in gradina, in curand o sa miroasa a cozonaci, friptura si zahar vanilat amestecat cu coaja de portocala rasa. Si o sa fie cald, si bine si Craciun. Si pozele sunt tot acolo, pe masuta. Din fiecare an, de la fiecare aniversare, sarbatoare. Si tu nu mai esti. Doar in vis.

Dar anul asta sunt acasa. Si intr-o zi o sa privesti din poze ce atata ti-ai dorit si nu ai mai apucat. Si o sa fiu fericita. Cum ti-ai dorit.

- Tataia te roaga sa ai grija de tine si de sanatatea ta !

- ..... cum ti-ai dorit !

You had me at Hello … and lost me at Goodbye …

29 Martie 2010

I’m home darling …

Yes, you are … Si eu sunt in bratele tale, si iti simt mirosul atat de dureros de drag, si pielea calda si tricoul pe pielea mea si mana de sub cap, care nu ma paraseste toata noaptea, si iti aduc vocea care ma intreaba daca e bine ... dar e atat de departe pentru ca e atat de bine … si iti raspund cu rasuflarea taiata si in pragul extazului, e foarte bine, trag aer in piept si inspir tot ceea ce esti si tot ceea ce mi-era asa de departe si de dor … Daca asta inseamna fericirea, mi-as dori sa dureze vesnic … Mi-era un dor nebun de imbratisarea ta puternica in timpul noptii, de sufocarea asta dulce, de saruturile apasate pe care mi le daruiai intr-un moment de nebuna reverie … si as dori sa dureze vescnic … sa dormim, sa visam, sa ne sarutam in linistea noptii, sa ti mana sub capul meu, sa ma sufoci cu imbratisarea ta, sa iti afunzi capul in parul meu si sa oftezi usor … si sa stiu ca dimineata poate nu iti vei aminti nimic, dar pentru mine totul a fost atat de real ….
Am invatat sa iti ofer placere, am invatat sa te las sa ma inveti, am invatat sa te sarut usor si dulce, cu buzele abia atingandune-se, am invatat sa ma las prada a tot ceea ce simt atunci cand facem dragoste, am invatat sa te fac sa te uiti in ochii mei, sa ma privesti cu drag , am invatat sa iti arat ca ma trezesti pe mine in mine, am invatat sa fiu Eu si cu tine … si as vrea sa mai invat atatea … as vrea sa dureze vesnic … sa ma trezesc zambind si sa radiez pe drumul spre servici … sa pot sa flirtez cu altii cu gandul la tine …


5 Iunie 2010

You had me at Hello …
and lost me at Goodbye …

Te-am iubit mai mult decat acum ….
Te iubesc !?? … nu e dorinta, nu e pasional, e tot ce eu stiu … e dragoste …
Pe care acum nu vreau si nu pot sa ti-o mai dau, sa ti-o mai port … nu ne (mai) avem … Singura la tine in casa, straina cand doar cu 1 ora inainte ma simteam ca la mine acasa … si tu nu erai … doar amintiri, si poze, si haine, si minciuni, un playlist, vocea ta si multe lacrimi … Te vroiam pe tine si pe mine asa cum suntem noi, autentici, dar nu ne aveam, nu ne impartaseam unul altuia ... … Nu mai cred datorita tie, cand de fapt tu ai fost cel care m-a facut sa cred, sa sper, sa simt un viitor, sa il gust, sa il am … S-a rupt … Si momentul cand am intors cheia in usa pt ultima data cu siguranta ca acolo … si am plans si am stiut ca e sfarsitul ….

30 Iulie 2010

Si nici macar nu am stiut-o pana acum ….

Un nasture neinchis

Mi-amintesc cum am inceput anul, cu o intoarcere la o veche iubire dintr-o simpla obisnuita de a-l sti mereu acolo, in mintea si inima mea, in agenda mea de telefon, sau poate langa mine, in fiecare oras in care traiesc. Si intorcandu-ma mi-am dat seama ca el nu mai e acolo, a ramas doar o vaga umbra, a carei defecte si slabiciuni acum le stiu, si cu sinceritate zic ca ma dezgusta. Zeul meu, iubitul meu cel dintai a devenit muritor. Il pot rani cu gandul, il pot farama, il pot intrece si il pot ironiza. Ce dazamagire cand iubirea devine o muritoare de rand.

As vrea sa tip cu intelepciunea cea de pe urma, sa fuga, sa fuga cat de tare poate, sa blesteme si sa uite.

Si totusi de ce vreau sa ma intorc acolo? Am multe inceputuri si un singur final nescris si totusi revin obsesiv la el, pana cand pantofii vor fi rosi si mintea va uita de ce s-a intors acolo.

De ce ma intorc la acel om a carei imagine si vorbe imi inspira acum doar slabiciune? Pentru ca sunt o perfectionista si el nu e decat un nasture neinchis ce inca dezvaluie lumii bucati interzise din trupul meu.

http://www.youtube.com/watch?v=T74k53OzWuk

... Et je dessinais dans mes cahiers
Les sentiers secrets ...

Atatea jurnale, atatea caiete de memorii, atatea vieti traite si inca pe atatea inchipuite .....

Les sentiers secrets ... Le-am aruncat in vant si in lume, prinse intre coperti care se deschid numai prin vointa mea magica, incatusate sa ramana doar atat, oglinda trailor mele, sa mi se supuna in trup si suflet, sa imi asculte ruga cand le chem sa ma ajute sa vars lacrimi amare, sa pazeasca pe vecie bucatele din trecutul meu si sa nu poata niciodata schimba ce a fost deja scris. Coperti din piele, rosu caramiziu, un micut desen iesit in relief ... micul obiect sta sa planga. E atat de incarcat de suferinta si ganduri negre, tristete si indoiala, incat uneori ma intreb cum de mai pastreaza rosul acela sclipitor. Daca as putea sa il storc de cuvinte ar curge rauri de cerneala neagra si tipete de neputinta ar surzi intregul meu univers. Dar nu le aud decat eu, toti ma privesc mirati de ce ochii mei caprui privesc atat de trist, de ce ii inchid usor si zbor departe de realitate, de ce mainile imi tremura cand incerc sa il inchid, de ce atata drama umana pentru un simplu caiet rosu ....

Romana mi-a scris frumos, cu litere arhaice, copilaria, engleza mi-a adus libertatea si m-a insotit in tacere pana acum, cu o privire de repros, dar fara a ma judeca vreodata, iar franceza ... atat de senzuala limba a cuvintelor pariziene, imi va fi calauza cea mai de pret, o mare parte din viata ... nimic nu ma va opri insa, ca intr-o buna zi sa o tradez miseleste, sa incredintez mes sentiers secrets unei alteia .... Vivre ma vie comme un gitan / Gagner ma vie de l’air du temps / Avoir la liberté pour drapeau / « Sans foi ni loi » pour credo ....

This shall pass too ......

Cine ne fura inocenta ? Cine ? Cine ?
Daca am putea da timpul inapoi, daca am putea sa nu mai suferim ca acum, daca am putea rade intr-o camera de apartament, doar noi, 3 nebune, 3 nebune cu suflet pur, cu pofta de viata, cu visele inca nezdrobite si mandria necalcata in picioare.
Cine stia ca vom ajunge ca acum ? Stiam, stiam in adancul sufletului ca partea noastra de suferinta ne e pusa deoparte, dar nu credeam ca anul asta ne va imparti « darul » la toate trei.
Februarie. Doamne ce luna ! Seara calda de iarna. Nu conteaza ce a fost inainte sau dupa, dar seara aia, seara aia …. Doar noi trei intr-o camera, vin rosu in pahare, amestec pervers de ras isteric si lacrimi amare. Mailuri. Mailuri nescrise, mailuri citite, mailuri trimise, amintiri, experiente, repovestiri, putin din experienta fiecareia, putin din povestea lor, putin din sufletul nostru asezat cu atentie in cuvinte de adio dar raman cu tine …. Lacrimi amare … Ramai acolo …. Cand ne vedem si noi ? …. Tacere ….
Nimic nu va mai fi la fel. Plutim in deriva, cautam ceva si pe cineva … Dar oare ii vom mai deschide ?
This shall pass too …. Dar oare ce va lasa in urma ?

In and In again ...

Am umplut golul cu fumul a mii de tigari. Am preferat sa ratcesc in ceata care ma invaluia usor si imi amortea simturile, ochii nu mai vedeau bine, mintea imi juca veste, respiratia se oprea petru cateva secunde si o ameteala bolnavicioasa imi amortea toata fiinta. Am inghitit cuvinte sau am mimat tacerea aprizandu-mi tremurator sau parsiv o noua tigara, de la slim la una normala, de la cele mai tari pana la cele care nu imi inspirau nimic, fara discriminare sau preferinte desarte, fara sa ma gandesc prea mult ce aleg si de ce. Mi-am cautat fericirea si linistea intre mucurile ramase in scrumiera mare de lemn, mereu prea incapatoare pentru pachetele de tigari care se terminau prea repede si care usor au inceput sa imi populeze garsoniera, pana atunci nepatata de mirosul intepator si dulceag al fumului de tigara.

Am adoptat un viciu care sa imi dadea impresia ca totul e ok, ca merge si asa, ca nu e nevoie de prea multe cuvinte, prea multa atentie, prea multa senzatie ca sa fi saisfacut. Doar un foc, o tigara, un fum, cel de pe urma.

Si acum ce ?! Acum ce .... Deschid ochii, respir adanc aerul curat si proaspat, simt din nou gustul lucrurilor, dulce, amar, sarat, acru, de care imi era asa dor, zambesc usor din coltul gurii privind pe geamul bucatariei, doar pentru placerea de a privi lumea in miscare sau in repaos, imi dezmortesc fiinta si .... si imi aprind prima tigara pe ziua aceea.

Poveste de adormit copiii

Ce ne este oare rezervat? Am senzatia ca la fel ca pantofii in sezonul reducerilor, iubirile sunt furate din fata ochilor, de pe raft. Culmea, de aceasi persoana. Oare e atat de nesatula incat sa nu o multumeasca una dintre aceste doua obiecte, pantofii sau barbatii? Se pare ca nu. Se hraneste cu prostul gust si multimile de gandaci ce roiesc in jurul ei. Si totusi acest bondar ratacit printre trantori si gandaci, a tras la ea ca la miere. Culmea s-a indragostit de parfumul ei imbietor, de dulcele negretos, de galbuiul ametitor, fara sa–si dea insa seama ca licoarea miraculoasa ii va incatusa aripile si vointa, ii va intuneca mintea si apoi il va face sa-si doreasca propria moarte pentru a scapa de chinul miresmei imbatoare ce acum ii incetoseaza mintea si ii frange libertatea.

Ii frange sansa unui nou inceput alaturi de o albinutza usor naiva, dar care e din neamul lui, nu e din alt soi, sau mai rau din alta categorie a lumii naturale. Ea nu ar vrea sa profite de el, desi toate celalalte surate ii prohovaduiesc sa il foloseaca, ….. in fine ….. pentru una ….. pentru alta. Ea vrea sa il iubeasca asa cum nu a fost el niciodata iubit, o iubire nesufocanta, fara miresme si fara culoare, fara incatusari si valuri peste ochii minti. Ea vrea sa il readuca la viata, sa invete ce el déjà a trait si apoi sa ii arate ca si o albinutza naiva stie sa ii aduca prospetimea unei dimineti inrouate, aerul rece si usor dulce al diminetilor de vara.E sfarsitul lui ianuarie si micuta albinutza spera ca iarna grea sa termine borcanul de miere déjà statuta, si razele soarelui de primavara sa usuce aripile incatusate ale bondarului, pentru ca el apoi sa zboare liber spre un alt univers, spre o alta iubire, poate din nou una galbuie si inmiresmata sau catre ea, micutza albinutza naiva. Dar daca el nu o va gasi, ea nu se va supara , pentru ca micutzei albinutze destinul anului de cristal i-a rezervat iubiri nestatute si bondari cu ochi albastri de azur, cu gesturi galante de mari curtezani, sau cu zambete ce ar face pana si un bujor sa roseasca.