Azi dimineata m-am hotarat sa iau cu mine in drumul spre servici, o carte. Am tot incercat saptamaniile astea sa ma opresc asupra unei carti pe care sa o citesc cu placere si pasiune, mi-era un dor nebun de a citi. Am cautat prin casa, m-am uitat pierduta prin biblioteca, am asezat langa pat, pe jos, carte dupa carte, dupa carte, pana cand gramajoara de carti a atins marginea patului. Si nimic nu m-a multumit. Pe masuta de langa intrare ramane "Magicianul". Si stiu ca e singura mea scapare si alinare in marea asta de carti proaste si foarte proaste, dar pur si simplu ………Asa ca am revenit la o veche iubire. O iubire un pic degradata acum, cu paginile ude si fragile, uscate de soarele de toamna, dupa ce, dintr-o prea mare dragoste de ea, am scapat-o in apa din baia cu miros de levantica si boabe de cafea, in care incercam sa imi gasesc relaxarea si linistea. Dar a rezistat cu stoicism si incapatanare.
Cartea ?! "Dincolo de bine, dincolo de rau. Despre iubire", de Aurora Liiceanu si Alice Nastase. Nici una din continuarile acestei carti nu se ridica la ce a fost cea dintai.
De fiecare data cand o recitesc (pe bucatele de cele mai multe ori), parca o fac pentru prima data. Perspectiva e alta, felul in care ma face sa simt, e altul, interpretarea mea …. Daca inainte trecem fugar si superficial peste pasajele scrise de Aurora Liiceanu, mi se pareau prea filozofice si, de ce sa nu recunosc, “batranesti”, lectura din dimineata asta m-a facut sa le apreciez cu adevarat esenta. Si aici isi spune cuvantul experienta acumulata de la ultima data cand am rasfoit-o, si poate si mai important, pentru ca am mai pierdut din inocenta aia dulce pe care o poarta inca atat de frumos Alice Nastase in pasajele ei. Pentru asta o admir, si desi nu am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata indragostita de iubire, ii, si le invidiez pe cei, cele care au aceasta capacitate sufleteasca.
Asa ca mi-am amintit in teorie si despre teoriile iubirii. Nu vorbesc aici de iubire la modul gretos de dulce, sau vulgar de murdar, ci pur si simplu idei, povesti, intamplari, franturi de amintiri care iti apar in timpul reveriilor zilnice sau a viselor nocturne.
Pentru ca daca am fi sinceri cu noi insine, am recunoaste ca iubirea, dragostea, pasiunea, dorinta si toate din aceasi categorie ne ocupa cam a doua parte din timpul nostru disponibil, un loc de cinste avandu-l munca, serviciul, banii, copii, familia etc. Si da, nu suna mai bine in teorie decat in practica sau invers. Pentru ca de multe ori uitam de noi si ce suntem noi ca firi independente, uitam de pasiunile noastre, de ce ne face bine si rau, apare o linie confuza de demarcatie intre me si myself, si primele 2 cauze sunt cele de mai sus : dragostea si grija zilei de maine. In toate formele lor, dragostea prea mare, pana la uitarea de sine, dragostea de complezenta, cu dedicarea fata de jumatatea ta, dragostea neimpartasita, suferinta din dragoste, sacrificiul si de partea cealalta, banii, munca, familia de crescut/intretinut/ ingrijit, plimbat catelul, purcelul, gatitul (numai daca nu e facut din pasiune si cu pasiune), spalatul, calcatul, obligatiile intr-un cuvant.
Nu am avut nici o intentie aici sa vorbesc, sa recenziez sau sa apreciez cartea amintita, si numai sa povestesc cum, astazi, mi-am dat seama, ca frumos, subtil si tiptil, am inlocuit dragostea cu munca, munca cu dragostea, grija serviciului cu suferinta din dragoste, dorul si amintirile cu traininguri obositoare, casa, munca, casa, munca, un pahar de vin si tavi de placinte ca sa asortez, pana cand tot acest iures mi-a amortit atat de tare simturile incat am pierdut notiunea de me sau myself.
Am avut intotdeauna o vorba bine pusa deoparte, sunt Dana pentru prieteni si Daniela pentru ceilalti. Uram enorm de mult sa fiu strigata Daniela, mi se parea straniu si impersonal. Eu nu eram Daniela, eram Dana si toate diminutivele ce plecau de aici, Dani, Danutza, Dalinush si etc. Si uite ca incet, incet Daniela s-a strecurat in viata mea odata cu EL. Si incet incet idea de Daniela a prins contur, cu tot ceea ce aducea ea nou, o relatie de lunga durata, mai matura, noi experiente, disparitia cailor verzi de pe peretii garsonierei mele, cochetarea cu idea de viitor comun, serios si cat se poate de casnic. EL a plecat, dar Daniela a ramas, si impreuna cu Dana au reusit sa convietuiasca, sa se inlocuieasca sau sa se completeze.
Ciudat, sau poate doar funny, persoanele mele de contact de la munca nu se hotarasc inca daca sunt o Dana sau o Daniela, atunci cand comunicam in scris sau verbal, ceea ce ma face si pe mine sa le spun uneori, “hey, nici eu nu cred ca mai stiu daca sunt Dana sau Daniela”.
La ceas de seara, in miez de … aproape iarna, amintindu-mi experienta filozofica de peste zi, cu toata lista de motive enumerate mai sus, plus o doza mare de timp liber si plictiseala neproductiva la munca pe ziua de azi, am decis sa ma reinventez, sa ma lamuresc, sa pun negru pe alb, sau post pe blog, sau gand la gand, ce sunt, ce imi place, ce fac. Si sper ca in timp, si peste un timp, sa am un raspuns, sa stiu si eu si voi, si contactele mele, cine sunt eu, Dana sau Daniela.
